Dragobete

      Legenda spune că Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. Acesta mai era numit Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

        La daci, era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.

       Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubareţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Un fel de Zburător transformat apoi de Maica Domnului într-o floare.

       Fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României, această goană fiind numită “zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

      Prin urmare, conform tradiţiei, de Dragobete, trebuie să fim veseli, să râdem, să ne întâlnim cu persoana iubită, să ieşim să culegem flori, să întâmpinăm primăvara cum se cuvine, fiindcă Dragobetele este cel care deschide sezonul primăverii şi al iubirii.

        

      Un intelept spune asa : "Dragostea este o iluzie care merita traita... Insa nu uitati..ramane totusi o iluzie... Nu vreau sa va vad dezamagiti (inca o data)... Fiti abili si... fericiti!!!"